Fostul premier britanic Boris Johnson spune că a luat în calcul invadarea Olandei printr-o operațiune militară maritimă, în urmă cu 3 ani, în timpul pandemiei COVID-19, scopul fiind ca Regatul Unit să intre în posesia unei cantități de vaccinuri aflată la acel moment în dispută cu Uniunea Europeană.
Ministrul Alexandru Rafila anunță că circa 7 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost distruse sau urmează să fie distruse în perioada următoare, iar 3 milioane de doze mai sunt în depozite. În ceea ce privește procesul intentat de Pfizer pentru vaccinurile pe care România a refuzat să le mai cumpere, Rafila speră să se ajungă la o soluție.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că la finalul lunii noiembrie vor sosi în țară primele doze de vaccin anti-COVID-19 adaptat la variantele Omicron BA4 și BA5 și că se va vaccina cu doza a patra împotriva acestei boli.
China a devenit prima țară care a aprobat un vaccin împotriva Covid-19 care se administrează prin inhalare, relatează BBC.
China a vaccinat împotriva Covid-19 82,5% din populația sa de 1,41 de miliarde de persoane, a declarat sâmbătă un oficial din sectorul sănătății, transmite Reuters.
Guvernul chinez a anunțat că a vaccinat complet împotriva covid-19 peste un miliard de locuitori, reprezentând peste 70% din populația țării, relatează AFP.
Moderna și jucătorul farmaceutic Medison Pharma au semnat un parteneriat pentru distribuirea pe 20 de piețe, inclusiv România, a vaccinului anti-Covid produs de compania americană de biotehnologie.
Orice persoană din Germania, cu vârsta de peste 12 ani, care dorește să fie vaccinată anti-COVID-19 poate solicita de acum o programare, relatează dpa.
Peste 500 de milioane de persoane au primit deja o doză de vaccin anti-COVID-19 în China, a anunțat Comisia Națională de Sănătate din această țară asiatică, citată de EFE.
China a început vaccinarea anti-COVID-19 a persoanelor de peste 60 de ani și celor cu boli cronice după ce s-a încheiat vaccinarea personalului sanitar care lucrează în prima linie împotriva noului coronavirus, a informat marți Comisia Națională de Sănătate citată de EFE.
China va relua procesarea de vize pentru străini din zeci de țări, dar numai dacă aceștia au fost vaccinați împotriva Covid-19 cu un vaccin fabricat în China, potrivit publicației The Guardian. China are acum cinci vaccinuri aprobate pentru uz general sau de urgență, inclusiv trei care sunt distribuite și în alte țări, fie prin comerț, fie sub formă de ajutoare.
China, țara în care a fost descoperit SARS-CoV-2 în urmă cu un an, a aprobat joi primul său vaccin împotriva Covid-19 pentru utilizare generală, ser dezvoltat de o companie afiliată gigantului farmaceutic Sinopharm finanțat de stat.
UNICEF a cerut luni ca profesorii și învățătorii să aibă prioritate la administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru ca procesul de învățământ să se poate desfășura cu prezență fizică, iar centrele școlare să rămână deschise, relatează EFE.
Rusia se apropie de finalizarea studiilor clinice asupra unui vaccin COVID-19 destinat animalelor domestice și nurcilor și estimează că procesul de obținere a avizelor legale va începe în februarie, conform autorității sanitar-veterinare din Rusia, informează luni Reuters.